Investiții interesante în utilități: acțiuni, ETF-uri ori CEF-uri

Salutare capitaliști! Azi am scris câteva vorbe despre investiții în utilități cu niște exemple concrete de acțiuni individuale, ETF-uri și CEF-uri.

Investiții interesante în utilități: acțiuni, ETF-uri ori CEF-uri

Domeniul nu e o rachetă bursieră, nu e prea euforic, mai degrabă sunt firme plictisitoare care își văd de treabă și cresc încet și constant an de an. Utilitățile sunt în general afaceri previzibile iar veniturile sunt destul de sigure. Partea din depozit dedicată acestor tipuri de active are mai degrabă un rol de stabilitate și produce un venit consistent din dividende. Unele din companiile astea au avut însă o evoluție foarte bună în ultimii 10-20 de ani.

În cele ce urmază este vorba de trei clase de active, pentru început o listă cu articole utile:

Exemplele alese azi de mine se vor doar un punct de plecare în studiul individual și nicidecum vreun îndemn de a cumpăra acțiuni la vreo companie anume. Ce cumpără fiecare este o alegere pur individuală. Ca întotdeauna, singurul sfat activ pe care îl pot face e să citești câteva cărți serioase despre investiții.

Pinnacle West Capital (NYS:PNW)

Compania e înființată în 1985 și chiar dacă numele sună a firmă din domeniul financiar se ocupă de utilități. Este una din cele mai mari companii de utilități din statul Arizona und își câștigă cea mai mare parte a banilor și unde are peste 6.000 de angajați.

Firma produce, transmite și distribuie energie electrică la peste 1,3 milioane de clienți, majoritatea în Arizona. Produce energie electrică din mai multe surse fiind bine diversificată: cărbune, energie atomică, gaz, petrol, energie solară. De asemenea deține numeroase stații de transmisie și zeci de mii de kilometrii de linii de transmisie atât de suprafață cât și subterane.

Investiții interesante în utilități: acțiuni, ETF-uri ori CEF-uri

Date fundamentale pe scurt:

  • Raport preț/profit (PE Ratio): 13,7
  • Dividende: 4,8%
  • Media dividendelor în ultimii 4 ani: 3,52 %
  • Nivelul de plată al dividendelor din profit (Payout ratio): 67%
  • Rating S&P: A-
  • Creștere consecutivă a dividendelor: 9 ani
  • Nivelul de creștere al dividendelor în ultimii 5 ani: 5,8% anual

Dacă investeai în 2002 la un randament al dividendelor de 3,2% pe vremea aia, la final de 2020 aveai un randament la banii investiți de 6,7% anual. Dividendele au fost crescute din 2001 cu aproximativ 4% anual. Ca performanță totală a acțiunilor: 10.000$ investiți în 2001 ar fi devenit la finalul lui 2020 aproximativ 27.500 $.

Sempra Energy (NYS:SRE)

Este o firmă de utilități care deservește cu gaze și energie electrică peste 35 milioane de clienți în sudul Californiei, Texas dar și în Mexic. A fost înființată în forma actuală la finalul anilor 90 însă o istorie de peste 100 de ani. Deține peste 2500 mile de conducte, stații de transmisie, depozite de gaze, instalații de LPG sau LNG, instalații de energie solară, linii electrice etc.

În ultimul timp mai ales de prin 2019 a fost ușor căzută în dizgrație ca multe firme din sectorul utilităților. Momentan prețul acțiunilor și-a mai revenit, dar e încă la un preț interesant aproape de media istorică. Cu toate că prețul a căzut în ultimii ani compania se dezvoltă bine, profiturile cresc de la an la an. În 2018 câștiga 5,57$/acțiune, în 2021 sunt estimați 8,17$/acțiune.

Investiții interesante în utilități: acțiuni, ETF-uri ori CEF-uri

Date fundamentale pe scurt:

  • Raport preț/profit (PE Ratio): 15,4
  • Dividende: 3,5%
  • Media dividendelor în ultimii 4 ani: 3%
  • Nivelul de plată al dividendelor din profit (Payout ratio): 54%
  • Rating S&P: BBB+
  • Creștere consecutivă a dividendelor: 17 de ani 
  • Nivelul de creștere al dividendelor în ultimii 5 ani: 8,2% anual

Pentru o firmă din domeniul utilităților are o performanță senzațională în ultimii 20 de ani cu o creștere în jur de 10% anual. 10.000$ investiți în 2001 ar fi devenit la finalul lui 2020 cu tot cu dividende aproximativ 77.000 $ mult peste indicele clasic SP500 care ar fi făcut în aceeași perioadă vreo 41.000$. Dividendele au crescut și ele în timp foarte bine, cine ar fi investit în 2001 la un randament atunci de 4,3% ar avea în zilele noastre vreo 18% anual în acel celebrul Yield On Cost. Exemplul clasic de magie al dobânzii compuse. 

UGI Corp.

Compania este o firmă de utilități americană înființată încă din 1882. Se ocupă cu distribuția de gaze naturale, propan, LPG, energie electrică. Oferă distribuție, servicii de stocare, lichefiere, conducte samd. O firmă solidă cu o istorie serioasă care își oferă serviciile la milioane de clienți din SUA.

În ultimii doi ani a avut o cădere masivă pe fondul scăderii prețului mondial la petrol și implicit la gaze naturale. Încasările au avut ceva de suferit, însă treburile s-au stabilizat iar acțiunile companiei și-au mai revenit. Cu toate astea firma e încă la un preț bunicel.

După cum se vede și în grafic prețul a coborât sub media istorică destul de rar. În momentul de față prețul se află la nivelul istoric cu o serioasă tendință de creștere a încasărilor.

Investiții interesante în utilități: acțiuni, ETF-uri ori CEF-uri

Date fundamentale pe scurt:

  • Raport preț/profit (PE Ratio): 14,6
  • Dividende: 3%
  • Media dividendelor în ultimii 4 ani: 2,6%
  • Nivelul de plată al dividendelor din profit (Payout ratio): 50%
  • Rating S&P: nu cunosc
  • Creștere consecutivă a dividendelor: 17 de ani
  • Nivelul de creștere al dividendelor în ultimii 5 ani: 7,7% anual

Pentru o firmă de utilități are o performanță foarte bună în ultimii 20 de ani cu o creștere susținută în jur de 10% anual. Doar în ultimii 10 ani performanța totală (dividende + creșterea cursului) a fost de peste 160%. Dividendele au crescut și ele în timp foarte bine, UGI este practic o firmă clasică deținută de un pensionar american. Venituri constante și calculabile.

Edison International (NYS:EIX)

Compania are o istorie străveche avându-și rădăcinile prin 1886 în California unde își desfășoară și astăzi activitatea. După un trecut agitat cu multe combinații de firme, falimente și noi înființări, compania s-a stabilizat și de zeci de ani este o firmă de utilități de luat în calcul. Edison Int. are peste 13.000 de angajați, este un producător și distribuitor de energie electrică care are în total peste 15 milioane de clienți în California.

Deține o vastă rețea de transmisie și distribuție, e o firmă perfect integrată de la producerea energiei până la priza consumatorului. Orientarea e de viitor, chiar și acum cam jumate din energia electrică produsă provine din surse regenerabile, firma are această orientare încă din anii 80.

Date fundamentale pe scurt:

  • Raport preț/profit (PE Ratio): 12,6
  • Dividende: 4,63%
  • Media dividendelor în ultimii 4 ani: 3,95%
  • Nivelul de plată al dividendelor din profit (Payout ratio): 58%
  • Rating S&P: BBB
  • Creștere consecutivă a dividendelor: 17 ani 
  • Nivelul de creștere al dividendelor în ultimii 5 ani: 7,1% anual

În anul 2001 firma făcea profit 1,30$/acțiune și a ajuns 20 de ani mai târziu în 2021 la 4,53$/acțiune. Estimările de viitor sunt bune pentru o firmă de utilități, se presupune că va ajunge în 2023 la 5,01$/acțiune.

Creșterea dividendelor este și ea spectaculoasă. Așadar a început în 2003 să plătească 0,20$/acțiune și a ajuns în 2021 la 2,65$/acțiune, creșterea dividendelor s-a realizat fără nici o întrerupere de 17 ani. Sigur avem de-a face cu un viitor dividend aristocrat

În ceea ce privește performanța totală, între 2003-2021 avem o creștere totală (curs+dividende) de 8,6% anual. Prețul acțiunilor e OK, sub media istorică.

***

Pentru amatorii de ETF-uri nu am vești tocmai bune. Există doar 10 ETF-uri axate pe utilități de tip UCITS tranzacționabile în Europa. Din nefericire cele mai interesante MSCI World Utilities sau S&P 500 Utilities Sector sunt produse cumulative care nu plătesc dividende. Dacă tot cauți utilități, de ce ar investi cineva în așa ceva pentru mine e un mister. În fine, există doar două produse UCITS care oferă dividende, acestea sunt:

  • iShares STOXX Europe 600 Utilities UCITS ETF, ISIN: DE000A0Q4R02
  • Lyxor Stoxx Europe 600 Utilities UCITS ETF, ISIN: LU2082999215

Ambele au ca referință sectorul de utilități european, foarte slab după mine, cu o concentrare de peste 70% în primele 10 poziții și dividende de aproximativ 3,5% anual. Nu e rău dar poți să cumperi pe sprânceană  5 firme din ETF și ai terminat cu Europa, plus ai scăpat de costuri anuale.

***

O clasă de active mai puțin cunoscută pe meleagurile noastre europene sunt CEF-urile. Pentru infrastructură și utilități cam astea ar fi după capul meu cele mai titrate: BUI, UTG, UTF. În linii mari pe rând:

BlackRock Utilities, Infrastructure & Power Opportunities Trust’s (NYS:BUI)

BUI este un CEF emis de compania BlackRock, a fost emis în anul 2011, are o istorie relativ scurtă de aproape 10 ani. BUI investește 80% din bani în companii implicate în utilități și infrastructură atât în SUA și țările dezvoltate dar și în piețele emergente. Folosește pentru investiții o gamă largă de active: acțiuni comune, preferred, convertible securities, credite/dobânzi, ETF-uri, Canadian Royalty Trusts sau MLP-uri. În total BUI deține 55 de poziții în portofoliu, topul 10 al acestora arată așa:

Sursa: BlackRock

Creditul levier folosit este minimal, actual de circa 0,13%. Pe lângă active, pentru a mări dividendele oferite, BUI scrie permanent opțiuni. 54% din activele deținute sunt din Statele Unite.

Randamentul dividendelor este actual 5,5% anual, dividendele sunt plătite lunar ceea ce poate fi interesant pentru cineva care urmărește construcția unui venit pasiv. Între finalul lui 2011 (înființare) și sfârșitul lui iulie 2021 are o performanță totală de 158%.

BlackRock zice că 10.000$ investiți la data înființării fondului, ar fi devenit la finalul lui iulie 2021 nu mai puțin de 25.800$. Performanța respectivă și dividendele suculente nu sunt evident de pomană. CEF-ul are un management activ care încasează 1,1% anual. Cu toate astea cei aproximativ 10% performanță totală anuală (curs și dividente) își merită banii, cel puțin până în prezent. 

Reaves Utility Income (NYS:UTG)

UTG este un closed-end fund american care oferă un randament actual al dividendelor de 6,8% anual, plătite lunar. Momentan se vinde cu un adaos față de NAV de ca.1,2% iar costurile anuale sunt de 1,5%.

99% din active deținute sunt în SUA iar dintre acestea 60% sunt firme de utilități. Se adaugă firme de telecomunicații și active din domeniul imobiliar. Primele 10 poziții din fond sunt următoarele:

Sursa: https://www.reavesam.com

Creditul levier folosit este de ca 17% iar performanța totală (curs și dividende) a ultimilor 10 ani are o medie anuală de 10%.

Cohen & Steers Infrastructure (NYS:UTF)

UTF este un alt closed-end fund american axat pe infrastructură unde peste 30% din active sunt firme de utilități. Deține o mulțime de acțiuni preferențiale și active din domeniul imobiliar. Din punct de vedere geografic SUA reprezintă cam 50%, diversificarea este însă globală o pondere însemnată o mai are Canda, Marea Britanie sau Australia.  Costurile sunt destul de piperate, TER este 2,53% anual însă în cazul ăsta performanța obținută este remarcabilă și banii investiți merită. 

Sursa: https://www.cefconnect.com

UTF are o performanță totală a ultimilor 10 ani de 14,4% anual, cea ce pentru un astfel de produs este foarte bine. Dividendele plătite au un randament actual de 6,66% anual și sunt plătite lunar.

În Europa nu o să găsești prea multe CEF-uri pe la brokeri din diverse motive. În primul rând pentru că sunt o nișă cam necunoscută deși există peste 500 de CEF-uri listate în SUA. Nu prea este cerere căci dacă ar fi cerere mare ar face băncile pe dracu-în-patru să le poată oferi. Pe lângă asta spread-ul în Europa este la cumpărare destul de piperat iar volumul de tranzacționare la bursele din Europa este jenant.

Practic dacă te atrag produse de nișă gen CEF-uri (dar și MLP-uri, BDC-uri ori Preferred Shares) nu o să ai încotro și vei avea nevoie de un broker cu rădăcini americane. În final nu ai cum să o scalzi și tot la Interactive Brokers (*) sau un reseller de-al lor o să ajungi. Acolo poți cumpăra orice CEF fără probleme. Una-alta despre alegerea unui broker am scris aici.

***

Cam ăsta a fost delirul meu de azi despre investiții interesante în utilități. Rămâneți pe recepție cu urechile ciulite și dacă mai aveți alte idei scrieți cu încredere în comentarii. Pentru întrebări, băgați un mesaj în rubrica contact iar pentru a avea ultimele noutăți pe email înscrieți-vă la newsletter. Dacă vreți să susțineți site-ul există o pagină de cafele iar dacă vreți să aruncați un ochi în depozitul meu cu toate cifrele și datele mergeți la Patreon.

Pentru cei care mai pierd vremea pe rețelele sociale, mai găsiți câte o dumă ieftină de-a mea pe:

Salutare, weekend reușit și investiții raționale! Bääääm!

(*) Affiliate-link

Lasă un comentariu