Un FAQ cu aproape tot ce trebuie să știi despre acțiuni

După ce am scris un FAQ despre ETF-uri care a fost bine primit și a avut multe vizualizări m-am gândit să adaug și o mică listă utilă de întrebări și răspunsuri cu aproape tot ce trebuie să știi despre acțiuni. Lista nu are pretenția să fie completă, astfel dacă ai nelămuriri poți să le trimiți și le voi adăuga treptat în listă.

 Un FAQ cu aproape tot ce trebuie să știi despre acțiuni

Acțiunile ca vehicul de investiții sunt foarte răspândite în întreaga lume și au o istorie de sute de ani. Cu toate astea procentajul din populația Europei care deține acțiuni individuale este penibil. Dacă Marea Britanie, Elveția și Olanda sunt campioane cu un sfert din populație (la fel ca în SUA) în restul Europei imaginea e cam tristă. În Germania de pildă nici măcar 6% din popor nu deține acțiuni individuale, 7 % în Austria iar în Europa estică imaginea este și mai dezolantă cu sub 1%. 

În toate țările în care lumea se ferește de acțiuni ca dracul de tămâie rezultatul este că poporul nu participă la dezvoltarea economică decât indirect prin salarii iar cea mai mare parte a profiturilor aterizează în contul acționarilor din străinătate. Cei mai mari profitori devin deținătorii de fonduri și ETF-uri de la Blackrock sau Vanguard ori fondurile de pensii din SUA, Japonia, Canada, etc. O excepție europeană pozitivă este Fondul de pensii norvegian, despre care am scris cu altă ocazie.

Trebuie spus clar că angajatul european lucrează în primul rând pentru prosperitatea pensionarilor din afara Europei deoarece europenii nu înțeleg ori se tem pur și simplu de piața bursieră. O schimbare a situației nu se întrevede în viitorul apropiat, probabil că vor mai trece multe decenii până la trezirea la realitate.

Dar să vedem care sunt principalele întrebări și răspunsuri pe această tematică:

Ce este o acțiune?

O acțiune este o parte dintr-o companie. Ca să-ți faci o imagine apropiată de lumea în care trăim, imaginează-ți o pizza tăiată felii. Se pot tăia 4, 8, 16, 100 de felii, după cum e posibil. Acum, o firmă cotată la bursă e ceva mai mare, o pizza gigantică cu un milion de felii. Feliile astea sunt împărțite acționarilor/proprietarilor, totalitatea lor reprezintă respectiva companie.

Acționarii sunt proprietarii companiei, practic deținând o acțiune ești copropietar al firmei respective.

De când există acțiuni și bursă?

Prima acțiune din lume menționează 12,5% din mina de cupru suedeză Stora Kopparbergs Bergslags Aktiebolag și apare într-un document din 1288.

Un alt exemplu este contractul de înființare al East India Company în 1599, fondatorii acesteia s-au angajat să strângă un capital de 30.133 lire sterline, care a fost împărțit în 101 acțiuni.

Prima bursă care a permis tranzacționarea publică de acțiuni a fost creată în 1612 în Amsterdam.

De ce există acțiuni?

Un mic exemplu. În urmă cu sute de ani, comercianții din Olanda au construit corăbii pentru a naviga din Europa în Asia pentru diverse mărfuri. Pentru că finanțarea construcției unor astfel de vase și a expedițiilor era aproape imposibil de realizat au format un fel de asociere, o societate pe acțiuni. În schimbul banilor investiți comercianții au primit acțiuni, un document. Cu cât au dat mai mulți bani, cu atât au primit mai multe acțiuni. Capitalul strâns astfel a permis construirea mai multor corăbii iar când marfa s-a vândut, proprietarii de acțiuni au distribuit banii între ei. Simplu și eficient iar ca rezultat al acestei inovații s-a creat un imperiu comercial.

Cum pot să cumpăr acțiuni?

O acțiune se poate cumpăra de la orice broker sau de la orice bancă care oferă servicii de brokeraj. Procedeul e foarte simplu și se face cu câteva click-uri. Ca să își faci o idee, poți deschide gratis un cont de tip demo la un broker și poți face o probă cu bani virtuali. Practic pentru a începe să cumperi acțiuni reale ai nevoie de niște bani și un broker sau o bancă care oferă servicii de brokeraj.

Poți să faci bani cu day trading?

Prin day trading se încercă să se profite de mișcările pieței vânzând și cumpărând succesiv instrumente financiare. Răspunsul simplu este: NU. Investițiile nu sunt păcănele. Dacă confunzi termenii și rezultatele vor fi absolut la fel. Câți oameni cunoști care s-au îmbogățit din păcănele? 0.

Ce este un broker?

Un agent de acțiuni, numit și broker efectuează cumpărarea și vânzarea de acțiuni. Deoarece investitorii privați nu pot cumpăra acțiuni direct în clădirea bursei, este nevoie de un broker. Brokerul va cumpăra și vinde acțiuni în numele tău. 

Vremea în care îl sunai pe un nene care mergea în clădirea bursei, începea să urle pe acolo și cumpăra pentru tine acțiuni a apus de multă vreme. În zilele noastre, pentru micul investitor, brokerul este o firmă care are un site ori un app și care cumpără la diverse burse de pe glob acțiunile pe care tu le dorești. Totul funcționează electronic.

La acest broker vei avea un depozit, un fel de cont în care sunt listate acțiunile pe care le deții și un cont unde depui bani de care cumperi acțiunile și unde îți aterizează dividendele.

Cât mă costă un broker?

Există nenumărați brokeri cu diverse structuri ale taxelor chiar dacă destui de puțini sunt activi în România. Eu locuiesc în Germania și folosesc ING. Despre brokerii activi în România nu cunosc detalii. Costurile de administrare ale depozitului meu sunt 0 iar atunci când cumpăr ceva costurile sunt 4-6€ pentru o tranzacție.

De ce o firmă are mai multe clase de acțiuni?

Unele companii au emis mai multe clase de acțiuni. Cel mai simplu motiv este cel al rezervării dreptului de vot. De pildă o companie poate avea acțiuni cu drept de vot și acțiuni fără drept de vot. De obicei cele fără drept de vot oferă dividende mai mari pentru a crește atractivitatea acestora. Exemple în direcția asta sunt BMW sau Henkel în Germania.

Un alt motiv este legat de impozitare ori de faptul că firma are mai multe sedii în țări diferite. De exemplu: Rio Tinto (Australia și Marea Britanie) sau Shell (Olanda și Marea Britanie).

Alte companii doresc să fie listate și la bursele din America sau în Marea Britanie nu doar în țările de origine. Pentru acestea sunt create ADR (American Depository Receipt). Mai există Global Depository Receipt (GDR), International Depository Receipt (IDR) sau European Depositary Receipt (EDR). Un exemplu: firma românească Romgaz, are un GDR listat la bursa din Londra.

În ce acțiuni se poate investi ca cetățean al Uniunii Europene?

Începând din ianuarie 2018 s-au înăsprit anumite reguli și restricții ale Uniunii Europene în principal pentru emitenții de ETF-uri. Unele reguli au redus accesul, cel puțin momentan, la unele acțiuni din afara Europei. De exemplu MLP-uri americane. Restricțiile sunt însă minimale iar ca începător nu o să te lovești de ele, există zeci de mii de acțiuni ce se pot tranzacționa fără probleme în Europa.

Cât mă costă dacă dețin acțiuni?

Dacă brokerul tău nu încasează taxe de administrare, nu te costă nimic. O dată cumpărate acțiunile au avantajul că nu creează costuri anuale ca un ETF sau un fond de investiții.

Ce sunt dividendele?

Dividendele sunt o parte din profitul înregistrat al unei societăți pe acțiuni și care este distribuit acționarilor. Compania poate plăti dividendul în funcție de legislație anual, lunar, de 2, 3, 4 ori pe an. Majoritatea firmelor americane plătesc de 4 ori pe an, în Europa mai degrabă anual. Există și firme care plătesc dividendele lunar.

Toate firmele plătesc dividende?

Nu. Există desigur firme care nu plătesc dividende. Dacă o companie distribuie profitul acționarilor sau nu, se decide în adunarea acționarilor de către majoritate.

Încasez dividende dacă dețin o acțiune?

În cazul în care deții acțiuni la o firmă care plătește dividende vei beneficia de acestea. Pentru asta nu trebuie să faci nimic. Firma respectivă îți va transfera banii pe contul atașat depozitului personal. Despre când se plătesc dividendele afli de pe orice portal serios sau chiar pe site-ul companiei respective.

Unde pot să găsesc o bază de date cu acțiuni?

Există nenumărate site-uri care îți oferă pe gratis date fundamentale, grafice sau știri despre firme. Spre exemplu site-urile brokerilor, site-urile oficiale ale burselor sau diverse portaluri comerciale ca Seeking Alpha, Finviz, MarketScreener etc.

Ce se întâmplă dacă firma la care dețin acțiuni dă faliment?

Un acționar este un proprietar al afacerii respective. Dacă afacerea dă faliment acțiunile deținute rămân fără valoare.

Ce se întâmplă dacă brokerul unde am acțiunile dă faliment?

Acțiunile nu aparțin brokerului. În cazul unui faliment activele pot fi transferate la un alt broker sau lichidate la cursul zilei. Alegerea unui broker serios cu o istorie nepătată poate reduce aceste griji.

—–

Cam ăsta a fost delirul meu despre Un FAQ cu aproape tot ce trebuie să știi despre acțiuni. Rămâneți pe recepție cu urechile ciulite iar pentru întrebări, băgați un mesaj în rubrica contact. Dacă vreți să susțineți site-ul sunteți invitați pe Patreon.

Salutare și investiții raționale! Bääääm!