Salutare capitaliști și celor în devenire! Ziele trecute am dat de mai multe articole prin presă care citează un studiu interesant ce afirmă cu nonșalanță că imobiliarele germane se dublează în următorii 10 ani. Ca preț evident.
Oamenii care s-au ocupat de studiu spun că prețurile proprietăților rezidențiale sunt pe cale să crească puternic la nivel mondial. Acesta este rezultatul unui sondaj recent realizat trimestrial de Institutul Ifo împreună cu Institutul elvețian de politică economică, la care au participat aproximativ 1.400 de economiști din aproximativ 130 de țări. În medie mondială, proprietățile rezidențiale ar urma să se scumpească cu nouă procente în fiecare an în următorii zece ani, estimează autorii.
În cazul Germaniei, se așteaptă o creștere anuală a prețurilor de 7,2%, în Austria de 6,9%, iar în Elveția de 4,8%. La o creștere de 7,2% asta înseamnă exact o dublare în 10 anișori.
În timp ce pentru Europa de Vest și America de Nord se așteaptă o evoluție a prețurilor sub medie, prețurile proprietăților rezidențiale din Europa de Sud și de Est ar putea înregistra o creștere de peste 10% și chiar rate anuale de creștere de peste 20% în Asia de Sud și de Vest, precum și în America Centrală.
Tendința nu este nouă, în Germania, prețurile locuințelor au crescut cu 81% în ultimii zece ani și se așteaptă să continue chiar dacă lumea spera ca odată cu creșterea dobânzilor să mai scadă. În Austria prețurile au crescut în ultimii 10 ani cu 95%, iar în Elveția ceva mai domolit cu 44%.
Pentru a justifica creșterea preconizată a prețurilor, cercetătorii invocă o creștere generală a nivelului de trai și venituri mai mari, care au sporit dorința de a avea mai mult spațiu de locuit. La aceasta se adaugă creșterea populației, care va duce la o cerere sporită de spațiu de locuit în multe regiuni ale lumii.
Cu toate acestea, pe lângă acești factori de cerere, factorii de ofertă cum ar fi capacitățile de producție limitate, prețurile mai mari la materialele de construcție sau lipsa terenurilor de construcții, ar juca, de asemenea, un rol semnificativ. Inflația și măsurile politice au fost citate doar de 12% dintre cei chestionați ca factori determinanți ai creșterii prețurilor la proprietăți.
Ca deținător de imobiliare ce să zic? Pentru mine e OK chiar dacă privesc orice studiu pe acestă tematică destul de sceptic. La o adică de ce ar scădea? Inflație alarmantă, migranți câtă frunză și iarbă din toate țările posibile. Ca fapt divers, ultima oară când am dat unul din apartamante în chirie am primit peste 130 de cereri de închiriere pe email în mai puțin de 4 zile. Asta e situația.
Cam ăsta a fost delirul meu despre așteptările cum că imobiliarele germane se dublează în 10 ani. Sper că v-au plăcut balivernele și veți rămâne pe recepție cu urechile ciulite. Pentru întrebări, băgați un mesaj în rubrica contact. Dacă vreți să susțineți site-ul sunteți invitați pe Patreon.
Bäääääääm!