Salutare capitaliști! Azi revin cu câteva cuvinte despre un fond de stat mai puțin cunoscut, despre fondul de investiții al statului Alaska (Alaska Permanent Fund). Dacă în urmă cu ceva timp am scris despre fondul de investiții norvegian, azi o luăm către vest până în America.
La fel ca norvegienii și locuitorii din Alaska și-au dat repede seama că resursele naturale nu sunt infinite și cândva se va termina macaroana iar generațiile următoare au șansa să rămână cu buza umflată. Pentru a evita scenariul, au pus umărul și au înfințat un fond de investiții.
Oamenii ăștia s-au pus pe treabă la modul serios. Adică toate rahaturile de prin pământ le transformă treptat în active solide pentru a proteja nivelul de trai și pentru generațiile ce vor urma.
Fondul a fost înfințat încă din 1976. Ca să nu fie o vorbă în vânt a fost ancorat în constituție (Article 9, Section 15, Alaska State Constitution) și astfel nu mai există cale de întoarcere. Practic se iau 25% din veniturile majoritar provenite din taxarea industriei de gaze și petrol și se investește masiv la nivel global în diverse active solide: obligațiuni, acțiuni, imobiliare, infrastructură etc. Randamentul acestor investiții este utilizat pentru creșterea continuă a fondului.
În 1976 au început timid cu vreo 700.000 de dolari, la ora actuală prin magia dobânzii compuse fondul are o mărime de peste 62 de miliarde (!), la o populație de 700.000 de oameni. Practic fiecare locuitor deține peste 88.000 de dolari și suma crește în fiecare an.
Cum arată portofoliul? Fondul investește la nivel global în diverse clase de active:
- 37% – acțiuni la companii publice la nivel global în 75 de țări
- 20% – obligațiuni tranzacționate la bursă
- 13% – companii nelistate la bursă, private equity.
- 12% – imobiliare fizice cu proprietate parțială sau completă. Clădiri rezidențiale, de vânzare cu amănuntul, industriale sau birouri.
- 8% – investiții în infrastructură, credit privat.
- 10% – diverse investiții, lichiditate
În cea ce privește geografia fondului, acesta investește evident prepoderent în America de Nord, cea ce nu e o surpriză.
Locuitorilor le plac dividendele. Una din caracteristicile fondului din Alaska este plata dividendelor către popor. Multă lume are impresia că venitul minim garantat este o invenție a unor visători fumați de prin sudul Europei. Treburile nu stau chiar așa, ideea a fost pusă în practica în Alaska încă din 1982.
Fondul plătește din 1982 cam 50% din veniturile din fond sub formă de dividende către toți locuitori statului Alaska. Sună nebunesc, dar e chiar așa. Dacă în primii ani se plăteau 300-400 de dolari anual, în 2019 fiecare locuitor a încasat 1.606 dolari. Eligibili sunt toți rezidenții statului care sunt domiciliați de cel puțin 12 luni acolo cu unele limitări legate de cazier.
Cum poți replica fondul din Alaska? Evident pentru un mic investitor privat este imposibil să investească direct în câteva mii de firme sau să cumpere o clădire în New York. Dar pentru asta s-au inventat ETF-urile. Practic poți eficient și simplu cu doar 4 poziții să te apropii foarte mult de strategia fondului din Alaska. Am pus aici 4 ETF-uri accesibile oricărui investitor european:
- 40% Vanguard FTSE All World UCITS ETF (acțiuni global)
- 20% iShares Global Aggregate Bond UCITS ETF (obligațiuni global)
- 20% iShares Developed Markets Property Yield UCITS ETF (imobiliare piețe dezvoltate)
- 15% iShares Listed Private Equity UCITS ETF
- 5% Lichiditate, cash, aur, etc.
Toate informațiile detaliate despre fond și strategia acestuia le găsiți în limba engleză pe siteul oficial: https://apfc.org/
Cam ăsta a fost delirul meu despre fondul de investiții al statului Alaska. Rămâneți pe recepție cu urechile ciulite iar pentru întrebări, băgați un mesaj în rubrica contact. Dacă vreți să susțineți site-ul sunteți invitați pe Patreon.
Salutare și investiții raționale! Bääääm!