Investiție împotriva curentului: Realty Income (O)

În săptămânile ce au trecut am trăit evenimente istorice. Cea mai mare viteză la căderile bursiere din anii 20, cea mai mare volatitilitate înregistrată în ultimul secol, etc. Cum zicea cineva mai deștept ca mine: câteodata sunt decenii în care nu se întâmplă nimic și zile în care se întâmplă decenii. Pe lângă o apocalipsă în mai toate domeniile, parcă cea mai trâmbițată prin presă a fost cea a comerțului cu amănuntul. Eu am reacționat cu o investiție împotriva curentului: Realty Income (O).

Cunoscând în oarecare măsură istoria și seriozitatea firmei nu am stat mult pe gânduri și am cumpărat o primă poziție de 12 de acțiuni care îmi oferă peste 6% dividende pe an, plătite lunar. Cursul s-a mai stabilizat și el, momentan arătând un profit de vreo 5% în depozitul personal.

Investiție împotriva curentului: Realty Income (O)
Un magazin Walmart în SUA. Sursa: pixabay.com

Realty Income este un REIT specializat pe închirierea de spații comerciale și are o istorie impresionantă fiind înfințat în 1969. Compania a fost listată la bursa din New York acum 25 de ani. Încă de la început s-a profilat ca o firmă bună plătitoare de dividende. Realty Income plătește dividende lunar de aproape 600 de luni, crește nivelul dividendelor de peste 25 de ani și face parte din clubul select al aristocraților. Din 1994 dividendele au crescut cu o medie de 4,5% anual.

Compania este una dintre puținele firme care plătește dividende lunar. Asta este politica oficială a firmei care se autointitulează: The Monthly Dividend Company®. Datorită acestei politici și a istoriei imaculate, Realty Income este foarte apreciată de majoritatea investitorilor americani dar și de mari case de pensii sau fonduri de investiții. Firma nu a fost prea des la un preț bun la bursă decât la inceputul anilor 2000 (dot-com bubble) sau în criza din 2009. O oportunitate este evident momentul actual din cadrul crizei COVID-19.

Hai să vedem cum își câștigă Realty Income banii. Compania cu sediul în San Diego, deține și administrază imobile în cea mai mare parte în SUA dar și în Puerto Rico sau Marea Britanie. Firma este proprietara a aproximativ 6000 de imobile separate, neintegrate în mall-uri. Aceste imobile sunt închiriate marilor lanțuri de magazine, fast-food, farmacii, benzinării, oficii poștale, studiouri de fitness, cinematografe, etc. Cel mai mare chiriaș este Wallgreens (lanț american de farmacii) cu 6% din imobile.

Date fundamentale dispuse grafic. Sursa: FAST Graphs.

Privind graficul celor de la FAST Graphs, compania nu pare scumpă, P/FFO Ratio este actual sub media istorică, chiar dacă acțiunile au crescut substanțial în 2018/2019. Pe scurt datele fundamentale:

  • P/FFO Ratio: 14,03
  • Dividende actual: 6%
  • Dividende, media ultimilor 4 ani: 4,37%
  • Creștere anuală medie a dividendelor în ultimii 5 ani: 4,38%
  • Pay Out Ratio: 80%
  • Debt/Cap: 45%
  • S&P Credit Rating: A-

OK. Toate bune și frumoase, care sunt riscurile? După cum se poate vedea din imaginea de mai jos, procentual chiriașii sunt foarte bine diversificați. Cu toate astea, după calculele mele, vreo 20% din locații vor fi închise pe parcursul crizei COVID-19 vreo câteva săptămâni. Mă refer aici mai ales la studiourile de fitness, unele magazine sau restaurante de exemplu. Cu toate astea nu văd închiderile astea critic, Realty Income are cu siguranță puterea financiară să treacă peste criză la care se adaugă un rating obsolut nepătat.

Dispunerea procentuală a chiriașilor. Sursă: prezentare Realty Income

Alături de riscuri sunt și o grămadă de șanse. Prețul este intradevăr foarte bun, dividende lunare de 6% anual. Deșii dacă citești gazetele ai senzația că o să vină sfârșitul lumii, ei bine o să mergem la farmacii, poștă, fitness, cumpăraturi și pe viitor. Da, trăim momente grele, istorice, isterice, etc. dar viața o să mergă înainte. Investițiile în imobiliare și cele care au un management de nota 10 vor fi și pe viitor o piatră de temelie în orice portofoliu care se respectă.

Cam asta ar fi toată povestea mea despre Realty Income. La căderi bursiere probabil o să mai adaug acțiuni ale companiei și stau cu ochii și pe concurență. La ora actuală sunt o grămadă de REITs care se vând la prețuri foarte bune.

Acum ceva vreme am scris un articol despre firme care plătesc dividende lunar. Dacă te interesează subiectul, aruncă un ochi acolo: https://mischu.eu/firme-care-platesc-dividende-lunar/

Salutare și investiții serioase!

3 răspunsuri la „Investiție împotriva curentului: Realty Income (O)”

  1. Avatar
    Paul16 aprilie 2020 la 08:33

    Bună dimineața! Și succes în plasamente!
    Douăzeci douazeci (sic!) este un an electoral și la noi și la americani… Pana spre sfârșitul anului totul este sub control, criza va fi în V și va fi depășită ca și celelalte
    crize prin mărirea masei monetare.

  2. Mischu
    Mischu16 aprilie 2020 la 09:21

    Salutare si mulțumesc la fel! Eu investesc lunar, încăpățânat, fără pauze 🙂

  3. Pingback: Bursa poate fi descrisă ca lunatică - Mischu

Lasă un comentariu